România joacă în această seară, de la ora 19:00, al doilea meci la Campionatul European din Franța, contra Elveției. Confruntarea aduce aminte de partida elevilor lui Anghel Iordănescu de la Mondialul din 1994, atunci când Hagi și colegii lui au pierdut inexplicabil, scor 1-4. Florin Răducioiu, unul dintre cei mai valoroși atacanți din istoria naționalei, a vorbit pentru ProSport despre acel meci, imediat după tragerea la sorți pentru Europeanul din Franța.
„Meciul cu Elveția a fost un adevărat dezastru pentru noi. Trebuie să specific că a fost un dezastru din punct de vedere al rezultatului. A fost un meci echilibrat, în repriza a doua am lăsat prea multe spații, ne-au prins pe contraatac și ne-au dat câteva goluri ușoare. Golul doi al lor a fost un henț clar în careul nostru al lui Chapuisat, arbitrul tunisian nu a fluierat, după care ne-au dat gol. Am pierdut meciul din mână, la 1-1 am avut câteva ocazii, dar nu am reușit să le fructificăm”, a spus fostul fotbalist de la AC Milan. În echipa Elveției jucau în acea perioadă fotbaliști precum Alain Sutter, Ciriaco Sforza, Stephane Chapuisat, Adrian Knup sau Marco Pascolo.
Cum s-a refăcut atmosfera
„Iordanescu a gestionat incredibil situatia. Nu am mai facut antrenament in acea zi si ne-am strans intr-un parc superb, undeva in apropiere de Los Angeles. Aer curat, o atmosfera senzationala… Era un moment de criza foarte puternic, pentru ca noi nu ne asteptam sa pierdem, mai ales la acest scor. Asezati pe banci, am inceput sa discutam. Nea Puiu statea in mijlocul nostru. Era putin nervos, dar a pastrat un ton civilizat, mai mult voia sa ne incurajeze. Imi aduc aminte ca Dan Petrescu a vorbit foarte mult, am vorbit si eu. Mi s-a parut ca toate problemele noastre au ramas acolo, in acel parc. Ne-am zis: Ok, trecem peste acest hop, nu ne afecteaza si mergem sa castigam cu Statele Unite. Din punct de vedere psihologic, acea discutie a fost foarte importanta. Stateam intr-un parc, ca o familie, nu intr-o sala de sedinte… Mi-a placut enorm”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER